---

În opinia lui Friedrich Dürrenmatt – Vizita bătrânei doamne fiind singura piesă pe care autorul o numeşte nu comedie, ci tragicomedie –, în ciuda faptului că în vremurile moderne tragedia nu mai este posibilă, în adâncul poveştilor groteşti, aproape fără excepţie, se ascunde sentimentul tragic. Societatea contemporană a îndreptat către o nouă matcă şuvoiul fluviului tragic și, în ziua de azi, nu soarta individuală, ci însăşi istoria este cea care îşi lichidează protagoniştii. Acest tragism îl interesează pe Dürrenmatt şi în cazul comediilor. Ca pe Shakespeare, de altminteri, ale cărui comedii sunt străfulgerate de o cruzime ascunsă.
Vizita bătrânei doamne este radiografia unui orăşel provincial. Al unui oraş în care comunitatea – strânsă în „cerculețe publice”, „mici comitete şi comiţii”, asociaţii, societăţi şi alte grupuri de interese –, reiterând clişeele etice dictate de spiritul de turmă şi pătrunsă de aroganţa demagogică a propriei integrităţi, este în acelaşi timp coruptă şi  coruptibilă până în măduva oaselor.
Răzbunarea lui Claire Zachanassian nu se îndreaptă atât către Alfred Ill, cel care a părăsit-o odinioară, ci vizează mai degrabă această comunitate înglodată în mediocritatea provincială, tocmai prin dezvăluirea putrefacţiei morale ce o caracterizează. Tragedia – scrie Dürrenmatt – duce lipsă, mai mult: face imposibilă distanţarea, în timp ce comedia aproape că o creează. Cred că această distanţare estetică indispensabilă este cea care ne poate ajuta să vedem mai limpede şi să înţelegem mai bine comunitatea în care trăim.


Gábor Tompa