Friedrich Dürrenmatt

Vizita bătrânei doamne


Sala mare
RO
EN

Vizitatorii

 
Claire Zachanassian
Magda Stief
 
Boby, valetul
József Biró
 
Moby, al şaptelea soţ
Melinda Kántor
 
Hoby, al optulea soţ
Loránd Farkas
 
Zoby, al nouălea soţ
Rita Sigmond
 
Koby, primul orb
Áron Dimény
 
Loby, al doilea orb
Alpár Fogarasi
 
Toby
Szabolcs Balla
 
Roby
Csaba Marosán
 
Cei vizitaţi

 
Alfred Ill
Attila Orbán
 
Doamna Ill
Gizella Kicsid
 
Karl, fiul lui Ill
Balázs Bodolai
 
Ottilie, fiica lui Ill
Éva Imre
 
Primarul
Zsolt Bogdán
 
Preotul
Ervin Szűcs
 
Medicul
Loránd Váta
 
Profesorul
Gábor Viola
 
Poliţistul
Sándor Keresztes
 
Pictorul
Levente Molnár
 
Primul cetăţean
Róbert Laczkó Vass
 
Al doilea cetăţean
András Buzási
 
Al treilea cetăţean
Ferenc Sinkó
 
Prima femeie
Réka Csutak
 
A doua femeie
Júlia Laczó
 
Ceilalţi

 
Executorul
Áron Dimény
 
Şeful de gară, Conductorul
Zsolt Vatány / Péter Árus
 
Incomozii

 
Ziaristă
Csilla Albert
 
Reporter TV
Andrea Vindis


regia
Gábor Tompa
 
dramaturgia
András Visky
 
decorul
Helmut Stürmer
 
costumele
Carmencita Brojboiu
 
măşti
Ilona Varga-Járó
 
muzica
Vasile Şirli
 
coregrafia
Johanna Bodor
 
asistent scenografie
Cezarina Iulia Popescu
 
asistent de regie
Kinga Kovács , Gábor Viola
 
regia tehnică
Pál Böjthe

Data premierei: 07 ianuarie 2015
Data premierei: 7 ianuarie 2015.

În opinia lui Friedrich DürrenmattVizita bătrânei doamne fiind singura piesă pe care autorul o numeşte nu comedie, ci tragicomedie –, în ciuda faptului că în vremurile moderne tragedia nu mai este posibilă, în adâncul poveştilor groteşti, aproape fără excepţie, se ascunde sentimentul tragic. Societatea contemporană a îndreptat către o nouă matcă şuvoiul fluviului tragic și, în ziua de azi, nu soarta individuală, ci însăşi istoria este cea care îşi lichidează protagoniştii. Acest tragism îl interesează pe Dürrenmatt şi în cazul comediilor. Ca pe Shakespeare, de altminteri, ale cărui comedii sunt străfulgerate de o cruzime ascunsă.
Vizita bătrânei doamne este radiografia unui orăşel provincial. Al unui oraş în care comunitatea – strânsă în „cerculețe publice”, „mici comitete şi comiţii”, asociaţii, societăţi şi alte grupuri de interese –, reiterând clişeele etice dictate de spiritul de turmă şi pătrunsă de aroganţa demagogică a propriei integrităţi, este în acelaşi timp coruptă şi  coruptibilă până în măduva oaselor.
Răzbunarea lui Claire Zachanassian nu se îndreaptă atât către Alfred Ill, cel care a părăsit-o odinioară, ci vizează mai degrabă această comunitate înglodată în mediocritatea provincială, tocmai prin dezvăluirea putrefacţiei morale ce o caracterizează. Tragedia – scrie Dürrenmatt – duce lipsă, mai mult: face imposibilă distanţarea, în timp ce comedia aproape că o creează. Cred că această distanţare estetică indispensabilă este cea care ne poate ajuta să vedem mai limpede şi să înţelegem mai bine comunitatea în care trăim.


Gábor Tompa