petrecerea lui William
în compania unor
curve şi călugăriţe
popi şi perverşi
asceţi şi asasiniVersiune scenică de Matthias Langhoff şi Eszter Biró
Versiunea în limba română de Kinga Kovács după o traducere de Ioana Ieronim
Mă învârteam în patul meu, mă dureau picioarele şi ochii mei nu voiau să se închidă. „Bună seara, Matthias.“– „Bună, Matthias. Cum ai intrat?“– „Doar laşi fereastra întotdeauna deschisă.“– „A, da, şi ce vrei, Matthias?“– „Nimic... Să te întreb: cum te simţi în Cluj?“– „Bine, patul meu e ok. Parcul în faţa teatrului este plăcut; oamenii cu care lucrez sunt prietenoşi.“– „Oamenilor nu le e uşor. Sub rochia timpurilor noi proliferă grijile timpurilor vechi. Puterea rămâne autocraţie. Dreptul apără nedreptatea. Libertatea dobândită trebuie plătită cu docilitate. Dragostea, prietenia, încrederea au devenit marfă. Viaţa este din ce în ce mai grea, fiecare trebuie să vadă cum se descurcă fără să cadă în mreaja justiţiei oarbe. Şi dreptatea, care trebuie să fie pâinea de zi cu zi a poporului, pâinea îmbelşugată şi gustoasă, rămâne necoaptă. Cui îi e foame, poate să se sature cu morală, credinţă şi speranţă.“– „Vorbeşti de Cluj, Matthias?“– „Nu, despre Viena; despre
Măsură pentru măsură, despre Shakespeare.“– „Chiar?“– „Cred că da.“– „Vrei să schimb Shakespeare?“– „Nu, nu! Nu avem voie să schimbăm Shakespeare. El nu este niciodată străvechit, ci întodeauna o ia înaintea noastră. Doar trebuie să-l citeşti din nou şi în timp ce citeşti să vezi locul unde îl citeşti. Noapte bună, Matthias.“ Şi a dispărut. M-am sculat din patul meu şi am închis fereastra. Nu vroiam să las să intre alte gânduri şi nici să las unele să iasă în noaptea zornăitoare.
„Deşteptarea, Matthias!“– Am tresărit. Stătea înaintea ferestrii închise cu un zâmbet strălucitor pe faţă. Tambura pe geam şi nu înceta să râdă de mine. „Lasă-mă în pace, Matthias!“ îi spuneam indispus. „Trebuie să-mi strâng gândurile şi să mă duc la repetiţie.“– „Ştiu, ştiu; vroiam doar să-ţi mai spun: e dimineaţă şi
Măsură pentru măsură este o comedie.“– „Comedie?“ – întrebam şi i-am aruncat o privire sumbră. „Tu nu ştii nimic, Matthias! Nu ştii nimic!”
(Matthias Langhoff)
Dialog cu Matthias Langhoff