Carlo Goldoni

Piaţeta


Sala mare

Donna Catte Panchiana
Miklós Bács
 
Lucietta, fata ei
Júlia Laczó
 
Donna Pasqua Polegana
Kati Panek
 
Gnese, fata ei
Melinda Kántor
 
Orsola, vânzătoare de clătite
Áron Dimény
 
Zorzetto, fiul lui
Levente Molnár
 
Anzoletto, panglicanul
Lehel Salat
 
Cavalerul
Zsolt Bogdán
 
Gasparina, fată tânără
Imola Kézdi
 
Fabrizio, unchiul ei
Attila Orbán
 
Mască
Róbert Laczkó Vass
 
Mască
Ferenc Sinkó
 
Mască
András Buzási
 
Mască
Ernő Galló
 
Mască
Alpár Fogarasi
 
Mască
Andrea Vindis

regia
Mona Chirilă
 
dramaturgia
András Visky
 
decorul
T. Th. Ciupe
 
costumele
Carmencita Brojboiu
 
măşti
Attila Venczel
 
ilustraţie muzicală
Corina Sârbu
 
asistent de regie
Mihai Lucaciu
 
regia tehnică
László Mányoki
 
sufleur
Zsófi Bálint

Data premierei: 02 ianuarie 2005
Data premierei: 28 ianuarie 2005

Piaţeta italiană: perimetru închis; faţade, ferestre, scări – pe scurt un soi de entitate geometrică teatrală cu o figuraţie umană redusă la câteva familii ce se mişcă în cerc vrând a ieşi pe intrarea de unde a plecat. Pe scurt, oricât de “în afară” ar fi, lumea e percepută aici ca pe un “înăuntru”. Evenimentele de aici se construiesc dogmatic pe ideea unei unităţi de timp şi de loc. Această realitate arhetipală închisă e spartă de venirea unei căruţe de actori ambulanţi ce-şi desfac scena şi populează piaţeta cu feţe ascunse de mască.
Scena se prezintă acum ca parabolă a iluzoriului, a posibilului, o fastuoasă imanenţă a unui soi de mister. Scena face din realitate altceva, o face să devină vag îndoielnică, te aşează cumva la marginea nefiinţei. Personajele de vodevil ale piaţetei privesc scena şi frământarea comic grotească a pasiunilor lor care e resimţită ca inutilă. Ciudatul chatarsis, ca o îngenunchiere mistică, face ca realitatea să fie resimţită ca indescifrabil enigmatică. Teatrul şi realitatea, mai mult, cât de real e teatrul şi cât de teatrală e realitatea – iată o întrebare căruia îi caut răspuns şi în spectacolul după textul Il campiello a lui Goldoni.
Mona Chirilă